Informatiile despre admiterea la liceele din Capitala, publicate online
Vineri, 01 Mai 2009, ora 18:52
Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB) a publicat, vineri, pe site-ul oficial, brosura de admitere in invatamantul postgimnazial, care cuprinde toate datele despre repartizarea computerizata la liceu, numarul locurilor disponibile si ultima medie de intrare la fiecare institutie.
In brosura sunt listate toate institutiile de invatamant postgimnazial, cu datele de contact, numarul de locuri disponibile si ultima medie de intrare la fiecare specializare obtinuta de candidati anul trecut. Pe lista sunt incluse si cele 15 licee particulare, acreditate sau in curs de acreditare, din Capitala.
Potrivit brosurii, anul acesta, in topul celor mai cautate licee din Bucuresti se afla, din nou, Colegiul National "Sfantul Sava", unde s-a intrat, anul trecut, cu 9,46, Colegiul National "Gheorghe Lazar" (ultima medie de intrare anul trecut - 9,41), Colegiul National "Mihai Viteazul" (9,20), Colegiul National Bilingv "George Cosbuc" (9,19) si Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu", unde, anul trecut, media ultimului candidat admis a fost 9,17.
Cele mai bune licee din Bucuresti
Sambata, 16 Mai 2009, ora 15:17
"Sfantul Sava" isi pastreaza suprematia in randul celor mai bune licee, top in care unul dintre liceele care au crescut puternic este "Grigore Moisil", pana nu demult grup scolar industrial.
Topul a fost realizat pe baza brosurii "Admitere 2009", disponibila pe site-ul Inspectoratului scolar bucurestean (sectiunea Admitere 2009 pe pagina principala), informeaza Romania Libera.
1. Colegiul National "Sfantul Sava"
Ultima medie: 9,6133, profil real - o clasa bilingva de matematica-informatica, cinci de matematica-informatica si una de filologie (intensiv engleza). Celebra si foarte ravnita e clasa de bilingv engleza (9,82 ultima medie de admitere, anul trecut). Alaturi de "Gheorghe Lazar", este cel mai cunoscut liceu bucurestean. Este un liceu care te pregateste pentru o paleta larga de facultati, insa un procent semnificativ din absolventi par sa se indrepte spre medicina.
2. Colegiul National "Gheorghe Lazar"
Ultima medie: 9,4575. Contrapartea "umanista" a Colegiului "Sf. Sava", foarte bun pe filologie si stiinte sociale (doua clase din fiecare); Chiar daca mai are o clasa de stiinte ale naturii si patru de matematica-informatica, liceul pregateste pentru facultatile umaniste.
3. Colegiul National Bilingv "George Cosbuc"
Ultima medie: 9,26. Liceu cu doar sase clase (trei pe matematica, trei pe filologie), care si-a construit un brand de "liceu de engleza", predarea fiind bilingva pentru toate sectiile.
4. Colegiul National "Mihai Viteazul"
Ultima medie: 9,20. Are opt clase de matematica-informatica (doua intesiv engleza, una intensiv informatica). Liceu exigent, dar in acelasi timp foarte prietenos: se organizeaza excursii, profesorii ies cu elevii la party-uri, incat colectivele de elevi sunt foarte unite.
5. Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu"
Ultima medie: 9,17. Opt clase de matematica-informatica. "Liceu de olimpici", avand cele mai bune performante la competitiile pe stiinte exacte; insa, practic, liceul exista doar prin clasa de olimpici, spre care merg resursele pedagogice - restul claselor contand mai putin.
6. Colegiul National "Gheorghe Sincai"
Ultima medie: 9.01. Cinci clase de matematica-informatica, una de stiintele naturii si doua de filologie. Liceu fara un profil foarte definit.
7. Colegiul National "Iulia Hasdeu"
Ultima medie: 8,88. Liceu bun pe uman, cu patru clase de filologie si doar doua de matematica-informatica; in 2009 se vor introduce doua clase bilingve (engleza), atat la matematica-informatica, cat si la filologie.
8. Liceul Teoretic "Grigore Moisil"
Ultima medie: 8.87. Un liceu care in trecut a fost grup scolar industrial, dar care a crescut incredibil de repede. Are mobilitatea liceelor mici - doar sase clase, cinci de matematica-inoformatica (una intensiv informatica, alta intensiv engleza), una de filologie.
9. Colegiul Economic "Virgil Madgearu"
Ultima medie: 8,80. Singurul liceu practic care a intrat in top, ales de cei care se pregatesc pentru stiintele economice. Opt clase de economic, una de turism. Toleranta zero la chiul, elevii intra cu cartele magnetice.
10. Colegiul National "Spiru Haret"
Ultima medie 8.79. Candva prestigios, a cazut mult, la nivel de esalon doi. Profil cam incoerent - cinci clase de matematica, una de stiinte ale naturii, una de stiinte sociale. Din 2009, doua noi clase - una de turism, alta de filologie bilingv engleza.
Solutia 2 Parchet
Acum 14 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu