sâmbătă, 8 august 2009

CALOMNIE

De pe net luate:

"Art. 206. - Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte cu amendă de la 2.500.000 lei la 130.000.000 lei.
art. 207. Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie.


nu se confunda cu insulta, care este echivalentul "injuraturii", "batjocoririi".

conditiile infractiunii de calomnie:
- sa fiti acuzat de o fapta determinata, deci nu la modul generic
- afirmarea sau imputarea sa fie facute in public, deci nu in cadru privat
- fapta determinata pentru care sunteti acuzat sa va expuna unei sanctiuni penale (inchisoare, amenda penala), administrativa (o amenda contraventionala), disciplinara (sa fiti retrogradat la locul de munca)
- acuzatorul sa nu aiba probe, sau daca are probe, sa nu aiba un interes legitim pe care sa il apere. Spre exmplu, vecinul care are probe ca ati furat din firma , nu are niciun interes legitim de aparat, ci o face din invidie etc.
"

De unde a scos Riegler Corneliu ca ajungi la inchisoare, daca calomniezi pe cineva?? Articolele care de altfel au fost abrogate, nu prevedeau asa ceva.

Calomnie. Faptă determinată. Latură subiectivă

"Pentru existenţa infracţiunii de calomnie se cere ca fapta afirmată ori imputată să fie determinată, individualizată concret, precum şi ca făptuitorul să fie conştient că acea faptă este neadevărată."


Si tot despre CALOMNIE SI INSULTA, desi sunt sigura ca stie acest blog si Riegler, nu de alta ,dar parca am mai vazut undeva textul de la LIMITAREA RASPUNERII.


CINE MINTE???


CORNELIU RIEGLER nu este un mincinos. Afirmatiile lui sunt insa niste minciuni mari si gogonate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu